BINGO CREPUSCULE

Ma simt ca si cand as fi in no mans land. Sunt acolo unde nu e nimeni si nimic, unde nu mai ai nici o legatura cu mama, tata si oricare alta origine, unde nu mai ai legatura cu existenta ta de pana atunci, nici cu liceul, nici cu slujba, nici cu prietenii, nici cu colegii, cu nimeni, mai exact termenul este no man...
Cand spun legatura ma refer ca starea ta de spirit si tot in ceea ce consta ea: exprimarea ei, afinitatile tale prin prisma ei, etc., nu mai au nici o legatura cu restul lumii.
Toti sunt vorbareti si jucausi, tu esti meditativ si intovert, toti au chef sa barfeasca, iar tu ai chef de discutii profunde, ei isi manifesta sentimentele si credintele linistit, normal, la intensitate de sitcom, totul controlat, si tu izbucnesti cu o intensitate si o pasiune de om isteric. Tu le explicit ce e pentru tine libertatea si ei nu vad subiect si predicat in propozitie, nu stii daca au inteles sau nu ce vroiai de la ei sa inteleaga, nu sti daca au ajuns sa te atinga sau nu sufleteste. Cu ei esti pur si simplu amortit. Temperarea ta, integrarea ta cu restul scartaie total, ei sunt acolo, tu nu, tu esti in no mans land, nu ai nici o legatura cu nimic.
Ce te atingea inainte, in copilarie, acum 2 luni, nu mai e. Chiar nu mai e acolo si atat. Inainte nu trebuia sa ai macar ochii deschisi ca stiai ca e tot la locul lui, mama, casa, camera ta, colega ta de banca cu care barfeai cosurile lui X, tipa cu nici o problema, absolut perfecta cu care erai in competitie, prietena cea mai buna cu care planuiai de la ziua de maine pana la cea a mortii. Le simteai pe toate, erau in tine si in viata ta in aceeasi masura, sufletul era in concordanta cu restul tau, adica a vietii tale, a universului tau vazut prin tine de altii si de ei prin tine, si iar de la capat. M-am surprins la un moment dat ca am capatat de la niste prieteni anumite ticuri verbale dintre care si `te inteleg perfect`, ce tampenie! Mai degraba te inteleg perfect pana la un anumit punct ca de acolo nu ma mai inteleg nici pe mine...
Tu erai tu prin altii nu prin tine total si nici nu iti trecea prin cap, erai prea ocupat sa filozofezi la psihologi si univers si religii din cauza unei reactii de-a lui X la nu stiu ce tampenie de gest sau chestie ca sa iti dai seama ca te gandesti de fapt la X si la impactul lui asupra ta de ai ajuns la psihologi si filozofii si ca de fapt tot ce reti din sirul gandurilor tale este legat cumva mai mult de acel X decat de tine... dar acum iti dai seama fiindca aici in tine nu mai e nici o parte din X nici din tine propriu-zis, esti doar tu in masura stearsa in care te regasesti sau in care te reconsideri brusc din cauza vidului si lipsei de influenta exterioara, si poate mai sunt si vagi segmente din filozofarile alea, doar ca acum sunt un colaj readaptat la mediul auster din locul nimanui.
Fetele si baietii flirteaza ca un dat al naturii. Female si masculi in ritualul de atractie reciproca pentru procrearea speciei. Simplu, nu-i asa? E natura intuchipata. Toti in jurul tau flirteaza la munca, la magazine cand iti iei apa sau tigari, in grupul tau de prieteni cand stati toti la un cico, poate si tu candva faceai asta ca o reactive la mediul ambient. Acum de cand cu tot razboiul din tine si cu exilarea ta in no mans land e totul diferit. Chiar daca persoana de langa tine nu este aproape de tine de loc, nu mai simti nici un punct comun, ea va flirta cu tine din instinct, iar tu vei raspunde parial amabil partial auster tot din instinct, fiindca chiar cu toata insensibilitatea proaspat dobandita orice stimul tot are un raspuns, fie el inainte o lunga si complexa ecuatie care creea alti stimuli, sau acum o chestie simpla, rudimentara, instinctuala. Din tot ce se intampla tu nu simti nimic, e un joc simplu, nu mai e un sah calculat, o manipulare, o conspiratie elaborata. Totul e simplu doar din cauza faptului ca practic nu esti langa persoana aceea si nu vei fi niciodata, nu simti nimic fiindca esti in acest no mans land.
Esti brusc singur, lipsit de influeanta a orice, fix intre fronturi unde toti se bat sau se inteleg pe limba lor, din vidul tau esti rup de contextul lor, neinteles si neintelegator.

gand link-at

Cat de tare poate fi secunda aceea in care iti dai seama ca viata ta nu depinde nici de obiectele din ea, nici de toate persoanele pe care le crezi cruciale existentei tale, nici de nimic altceva in afara de tine. Ti-ai dat seama?
Gandeste-te, singura persoana, singura constanta a existentei tale de cand te nasti pana cand mori esti tu. Desigur toate celelalte chestii: oamenii, animalele, relatiile si obiectele din viata ta au un singur centru, tu, fiindca singurul lucru in comun pe care il au toate, si fratele tau cu periuta ta de dinti este ca se afla in viata ta, intr-o masura sau intr-alta. Toti sunt linkati intr-un fel sau altul de “ta, tau, tie, tale”. TU esti centrul universului...tau.
Desi tinand cont ca toate acestea, fiind linkate cu tine iti afecteaza tie intr-un fel sau altul viata, iti altereaza sau modeleaza tie vreo perceptie asupra lor sau chiar asupra ta, asupra doctrinelor si filozofiilor tale de viata. Dar totul este tot legat de tine fiindca totul ti se intampla tie, egoului tau.
Si totusi tot ce ti se intampla tie ti se intampla din cauza unui stimul exterior, toate trairile, revelatiile, senzatiile, pana si notiunile astea iti sunt date de un stimul exterior.
Viata ta este formata in principal de tine si trairile tale, dar tu si toate trairile tale sunteti dati si intretinuti de stimuli exteriori, in general de un altcineva a carui viata este facuta din el si trairile lui provocate de tine. Iar trairile voastre sunt cea mai mare parte din voi si din viata voastra, deci in afara de partea vietii voastre alocata nevoilor mai este si partea alocata nevoii voastre de trairi provocate de celalalt, de ceilalti. Aveti nevoie unul de celalalt ca sa simtiti, sa simtiti ca traiti, deci déjà nu mai esti doar tu, viata ta se aglomereaza si vai in ce mod placut, fiindca brusc simti mai multe, ai mai multe trairi, deci alta calitate a vietii, alte perceptii, alte ganduri, viata ta e altceva, si acuma hai sa fim sincere ca tinand cont ca traim cu noi de cand ne nastem pana cand murim trebuie sa gasesti tot timpul ceva nou in tine sau in jurul tau care sa faca ceva cu trairile tale, sa le ofere cate un imbold ca sa poti simti ceva, un ceva aparte, un ceva poate mai intens. O viata e prea lunga si scurta in acelasi timp ca sa lasi prea multe secunde sa fie plictisitoare, fade sau pur si simplu sa fie fara sens, traire si constientizare chiar a clipei.
Traiesti, cu tine, cu ei cu periuta ta de dinti si pixul roz de la scoala sau service, si traiesti si acum cat stai si citesti asta foarte cuprins de lectura si stimuli care ti-i ofera ea, sau gandindu-te la acel altcineva cu care iti alterezi trairile reciproc intr-un mod foarte intens, extrem de intens pentru trairea ta.