in cautarea fericirii

In cafeneaua aia micuta si obscura in care ii placea lui sa isi bea cafeaua cu mult lapte si putin zahar am vorbit despre viziuni asupra vietii, despre vrute si nevrute si de fiecare data cand ii vedeam cicatricea aia imensa si denigratoare de pe obrazul lui drept imi doream sa ii fi fost prietana din copilarie pe al carei geam sa se fi catarat noaptea ca sa ii planga in decolteu pentru cruzimile celorlalti baieti, prietena lui cea mai buna atunci cand avea nevoie de ea.
Nu pot sa imi explic de ce, cat mintea mea cutreiera limitele universului in discutiile cu el, ceva din mine vroia cu disperare asta, si nu mila era raspusul. As fi vrut sa ne bem cafelele in adolescenta pe pervazul lui lat si sufocat de soare si sa imi povesteasca despre tipa aia care ii parea ca merge pe praf de stele si respira aroganta si pentru care ar fi donat o bucata de ficat daca i-ar fi cerut.
M-a condus si la plecare cand sa il pup de la revedere nu m-am putut abtine, asta a fost momentul in care mi-am dat seama de sursa tuturor debitatiilor anterioare care nu isi gaseau sensul.
Cand buzele mi s-au apropiat de obrazul lui drept nu m-am mai putut opri, era o forta independenta de mine care ma submina. Am inceput sa ii sarut obrazul frenetic, dar lent. Nu imi doream nimic mai mult decat sa iubesc bucata aia atrofiata de tesut, sa ii ador fata schilodita si privata partial de expresivitate. Cel mai profund, cel mai carnal sarut s-a dezlantuit de la fateta aia impietrita a lui.
Imi doream atat de tare...il doream atat de tare, atat de profund. Il doream fundamental, esential, exact in felul ala.
In noaptea aia ne-am tras-o plangand amandoi. Probabil ca asa se face dragoste, cu adevarat dragoste. In noaptea aia mi-am dat seama ca eu nu sunt in cautarea fericirii, fiindca ea face parte din mine atunci cand dai toate detaliile la o parte.
E doar vina cicatricii.

De atunci imi e dor de cicatricea lui, si de alte detalii din viata mea.

povesti de adormit copiii

astazi copila romantica din mine a murit. tocmai se gandea la trandafiri si la gustul viselor lui cand a alunecat pe laptele de baie in timpul dusului si astfel s-a strangulat in furtunul de la dus.


ieri seara copilul vicios din mine s-a inecat in propria voma dupa o supradoza de excese. a murit gustandu-si propria viata putin prea gurmand, a gustat prea mult din toate.


copilul model din mine a adormit in timp ce invata, pacat doar de capsorul lui ticsit de informatii care s-a infipt in penita stiloului in caderea lui greoaie catre birou. si asa a murit si el recent.


a mai ramas doar batrana din mine suspinand nostalgica dupa copilarie, asteptand parca si ea sa i se spuna o poveste de adormit copiii.

o zi din viata domnisoarei mya

cred ca sunt o ratata, mereu am fost o ratata probabil, doar ca nu m-am sesizat asupra mizeriei asteia. trebuia sa imi dau seama de mica atunci cand mama imi spunea ca daca nu invat o sa ajung la rebu, dar lasa, nu e rau pentru o zaluda ca mine, se castiga bine. probabil asta a ramas pe un vinil movuliu din scoarta mea cerebrala si ii canta ocazional subconstientului meu fraierindu-l ca e soarta.
trebuia sa am revelatia asta de cand nu am fost in stare sa lucrez nici macar la un fast-food corporatist. am stat vreo 2 3 luni pe acolo alergand ca un hamster pe rotita, am dat cu mopu' pana am uitat ca am maini, m-am parlit pe tot felul de ustensile cu nume ciudate gen slang de santier varianta fast food. toate bune si frumoase. am ajuns pana si pe casa, sefilor le placea cum lucrez pe casa, clientii ma iubeau, mandria corporatista de manipulatoare a maselor de fomisti din mine era inflorita pana la un moment dat.
evident ca a aparut acel 'dar' magic care anunta ca e de naspa, 'the fat lady singing'. si da problema mea a fost chiar o femeie grasa. abia ajunsa la munca imi poposeste in fata casei, tocmai a mea, o femeie mare, cu un izvor de foietaj si saliva scurgandu-i-se ademenitor pe barba, cu un sort de pietara foarte murdar, o fusta multa si un tricou uzat. era acoperita cu aur printre zoaiele de murdarie, fiind o tiganca blonda cu ochi albastrii. comanda cu dificultate un meniu de copil, exprimarea ei dandu-mi batai de cap. aduc repede comanda ca o corporatista spasita ce ma aflam, si cer politicos banii. iar monstrisoru' ala de fiinta mormaie tacticos si isi ridica tricoul obosit de pe burta imensa, unsuroasa si plina de vergeturi si cicatrici ajungand pana la tatoaiele retinute sumar de sutienul din care a scos un teanc de valuta de unde a cules banii in lei pentru comanda. ea imi intinde banii, eu ma panichez, nu stiu cum sa sa apuc banii, cu servetel, fara servetel.
incerc sa imi tin stomacul in lesa si sa iau banii nonjignitor cu mana goala, dar de cum banii imi ating degetelele sensibile stomacul meu urla si isi dezlantuie furia pe clienta.
da, am lucrat la un fast food si am fost concediata pentru ca am vomat pe o clienta, lucru care a dat drumul unui lung sir de boraturi in tot restaurantul.
alt motiv pentru care sunt convinsa ca sunt o ratata e dragostea. toti ii auzi cu cate un pisi, pasa, pupu, bubu si alte scalambaieli nearticulate. toti sufera din dragoste, dragoste in sus, jos si dupa azimut pe busole fara gradatii, deci pretutindeni. orice as putea sa fac nu scap de campania media a mega-sentimentului umanitatii.
eu am fost indragostita odata, de mult, ca la orice poveste siropoasa.
toate bune si frumoase, dragoste infinita cu limita spre x si alte abureli. el era un boem, un haiduc. da, era hot, unul foarte priceput, fura carduri dupa ce auzea exact tastele pe care era apasat pinul. da, hotul muzician, zici ca e personaj de comedie romantica pe buget redus la bollywood. dar, de, e idila mea, ma mandresc cumva cu ea, e una din putinele lucruri prin care ma leg de cliseele mondene, trebuie sa exist social cumva, cred. ma rog, irelevant,ideea era cu idila mea memorabila. pacat ca boem thief si cunoscator fin de muzica era si un bun mincinos si un mare afemeiat, dar poate chiar m-a iubit cumva, cat era el capabil sa simta.
nu pot sa spun exact ce a simtit, poate doar ce as fi vrut eu sa simta ca sa nu ma simt ridicol de dureros umilita.
oricum de atunci sunt curtata de niste oameni fazi care ba sunt intimidati de mine, ba eu de ei, cert e ca rezultatul final e undeva intre comic-trist-patetic. foarte teatru grecesc asa.
si totusi revenind teatral la offul meu, de a fi sau a nu fi o ratata. si despre restul vietii mele asezonate cu datorii, fobii, si multi oameni foarte de treaba, doar ca oamenii din ei sunt mai mereu in vacanta.
m-as sinucide. asta ar da sens vietii mele istovite de tot nimicul la care iau parte mai mult sau mai putin voluntar.
imi voi dedica ultima mea calatorie cu metroul spre a ma gandi cum vreau sa mor. trebuie sa fie ceva deosebit, original, eroic...ceva aparte... deci nu ma pot gandi. idei simple cum sunt aruncatul in fata metroului(pentru o senzatie urbana), aruncatul de pe blocuri inalte(pentru visatori sau libertini) sau medicamente(pentru senzatii tari) sunt prea comune. oare ce mi-ar transforma moartea in arta? macar sfarsitul sa aiba gust..


o doamne! mi-a zambit! se holbeaza la mine...
gata ma uit in jos, totul e contolat, pana si respiratia, nu imi las cutia toracica sa miste un centimetru in front.
eu vreau sa ma sinucid! de ce se gaseste superbul ala dobitoc sa imi faca ochi dulci tocmai acum cand mi-am descoperit vocatia? nu e corect, da de 2 ori din genele alea lungi, imi arunca privirea de mamifer blajin si ranjeste cumva tamp, altfel seducator si mie imi vin filme cu plimbari in clar de luna, declaratii diabetice, saruturi pasionale cu efecte bollywood si pornografie japoneza, sau poate ...
si totusi eu imi luam viata aici! si chiar memorabil!


si din cauza acelui mic impediment cu alura de apollo, am irosit eu drumul cu metroul destinat planurilor marete de sinucidere. mi s-a dus tot entuziasmul, motivatia, tot...
gandul asta ma deprima, nici macar cu asta nu am reusit sa o duc pana la capat decent. acum chiar ca sunt o ratata, dar macar sunt una la care zambeste nimful ala...
si totusi dragoste in ziua de azi, hai sa fim sinceri. contemporan vorbind nu as putea sa vad romeo si julieta decat ...

"ea, frumoasa, cu parul carliontat incadrandu-i fatuca fina, el asteptand-o in fata geamului ei.
el: fa julicoo, coboarate ca sunt eu romica. sari fa ca sa moara mama de nu te prind, doar stai la parter.."

cam asta ar fi idealul meu de dragoste verosimil zilelor noastre. da, iar incep un sir de ganduri deprimante cu tente sinucigase...



va continua

un cliseu ca si povestea noastra

"hai sa ne gandim impreuna la o poveste" i-ai zis grijuliu fetei cu privire trista si umeri rotunzi.
"bine, dar ce fel de poveste?" spunea ea privind mai mult absenta in zare.
"o poveste frumoasa in care tu saruti culorile diminetii ajutata de un cal alb, fiindca voua fetelor va plac cai, fiind deja ceva clasic si alb fiindca va place albul, alt element clasic. calul e liber, superb, naravas, energic. e triumful vietii, simbolul fortei in adevaratul sens al cuvantului, simbol al frumusetii naturale, deci interpretat ca si al vostru, al femininului, poate. iar albul, albul e povestea inocentei, totul devine ca nou, pur,stralucitor, CURAT! nu-i asa?" ti-a iesit pe gura natural in timp ce priveai punctul albastru de pe norisorul ala alb in forma de balena albastra, incercand sa ii eviti ei privirea.
"cat de bine ai reusit sa ma incluzi intr-un cliseu, si culmea de data asta imi place, continua..." si deja privirea ii era lipita de suvita ta de par din breton.
"hai acum, nu te eschiva! adauga si tu ceva..." si ai secerat-o cu privirea de un albastru glaciar.
"si ce as putea acum sa zic? nu am mai facut asa ceva pana acum..." si privirea ei fugise iarasi spre acelasi norisor balena care acum era o trompeta.
"nici eu, aici e farmecul. zi ce te trece, orice e bun dupa mine." si zambeai.
"atunci ploua si asta elibera tensiunea si desavarsea dimineata, dar era soare si caldut, si era vara si mirosea a iarba proaspat cosita." si zambetului ii era raspuns cu alt zambet.
"si totul se petrece intr-un parc (imi plac parcurile, sunt un natural urban, spui zambind arcuit si inocent), imens, si tu stai acolo si te dai pe un leagan facut din lant si cu o roata de tractor ca scaun. te dai incet si parul ti se unduieste pe langa fata" si ii arunci iar un zambet care o loveste la fel de flagrant ca si celalalt.
"si dupa aia mergem pe niste stanci, ferite de aleile parcului si vorbim despre copilariile noastre, cum bunicii ne alegau prin curte cand furam din bucatarie prajituri si alte chestii tipicare care prind gust personal..."
"dar eu de unde am aparut in poveste? asa brusc? de ce ai sarit cateva cadre?" si iar o izbesti cu privirea.
"dar tu erai deja acolo. intotdeauna te-am simtit acolo, de la inceput. parca acolo iti era locul, langa mine... daca tot cream povestea impreuna, mi se pare normal sa fim amandoi in ea."
"atunci eram acolo tinandu-te de mana ca sa nu te impiedici de stanci, si iti povesteam de primul meu sarut, care a fost la bunici, cu o fatuca frumusica din sat, stand amandoi cu picioarele in garla si visand la ziua cand o sa fim noi mari...si am gasit un petec de iarba grasa, umeda. am facut un popas cu fundul pe stanca si cu picioarele in iarba si de la asta mi-a pornit depanarea de amintiri siropoase. asa ar avea sens totul."
"si eu probabil te priveam fascinata, si plina de emotii, analizand firele de iarba ca sa nu ma pierd in intensitatea clipei. si dupa aia iti povesteam despre primul meu sarut care a fost pe o banca din cismigiu cu un baiat al carui nume nu il mai stiu, a carui voce nu mi-o mai amintesc, cu porumbei caraind inprejur. asta ar fi reactia mea normala."
"si eu in momentul ala m-as uita la tine, te-as lua in brate.." si o iei,"m-as uita in ochii tai" si te uiti,"si cel mai probabil te-as.." si o saruti. si totul e acum, mainile tremurand unul pe celalalt, aerul nevrand sa circule prin sistemul repirator, precum si pretutindeni, secunda pur si simplu inlemneste, cu inimi cu tot. si totul se sfarseste lin si interminabil, cu toata simtirea tremurand de la unul catre celalalt.
"si acum unde merge povestea noastra?" intreaba ea cu voce tremuranda si cu zambetul nostalgic.

drama adolescentei redusa la nimic in ploaie

o sa ma simplific pana dau cu radical. o sa ma reduc pana pot spune ca sunt nimic.
si pe urma o sa vi tu, o sa ma inmultesti cu 2 si o sa spui ca perfectiunea este mediocra, deci totul e mai mult decat ok.
dupa asta o sa ai nerusinarea sa ma pui la limita tinzand spre plus infinit ca apoi sa ma arunci sa tind spre minus infinit.
zdrentuita nu voi mai putea tinde decat spre zero.
de acolo o sa ma amesteci cu molecula de apa, o sa ma cristalizezi cu ketamina pe fundul unei doze de fanta de import si o sa ma tragi pe nas.
asa imi dai tu de inteles ca ar trebui sa ma simt folosita, nu?
eu sunt pasarea pheonix care mereu renaste din sperma din prezervativul aruncat pe dealul pe care te plimbai cu bicicleta cand erai copil.
te-as ura si acum daca as mai avea sentimente si nu doar senzatii.
si totusi duc lipsa senzatiei de tu...

"poate" poate fi maladiv cand secundele se scurg in minte

Daca secundele ar fi lichide mi s-ar scurge printre degete la fel de repede innecandu-ma cu amintiri.
"Eu simt" ce afirmatie ciudata. Simt ce?
Clipa cum ma paraseste urmata de una identica in cantitate, dar nu si in calitate?
Simt cum sunt privita cu ochi rasnita care ma proceseaza ca pe o cafea nemacinata. Simt cum devin o aroma care se scurge pe deupa buzele tale.
Simt cum gandul ratacit se transforma in frica, frustrare si ura de la un cadru la altul. Inainte cu o picatura de secunda gandul galopa catre o scrisoare gravata pe un fir de-al tau de par, poate doua, ca apoi sa fuga catre tiganii de langa metrou, la masuta lor mizera din placaj murdar pe care mancau salam cu rosii. De fapt era doar parul tau si salamul nu avea ce cauta in mintea mea atunci.
Si din cand in cand mai simt o durere, fara senzatie, seaca.
Simt fara sa stiu exact ce. Poate e un vis, sunt intr-un vis.
Un gand nerezolvat de la un anume Ieri, care se plimba in noptile de duminica pe alei launtrice acoperite cu pietre de pavaj.
Sau poate e o alta secunda distilata si vaporizata la amanunt si importanta lui dupa ce mi s-a scurs pe degetul mic.
Tusesc. Poate in somn. Poate in somn secundele vor sa ma innece ca sa ma trezesc. Poate fiindca imi era frica de maine si poate si de mine.
Poate nu mai vreau cafea, poate cuiul e gretos si tigarea innecacioasa. Poate am ajuns sa respir doar balivernele mintii mele inhalate cu nenorocitii de vapori de secunda.
Iar gandurile sunt narcotice precum si schizofrenia e o boala...

Si de fapt drumul spre casa s-a pierdut in melodie, si castile au devenit de prisos, fiindca muzica a inceput sa cante in mine, prin mine, cu mine.
Zilele care au trecut au fost prea imbibate in haos, serile prea lungi si zvapaiate, diminetile prea abrupte si cu insuficienta cafea, iar tigarile prea superficial savurate.
Ochi au ajuns sa se plictiseasca de vazut si mintea s-a pus pe creat. Pe creat o alta perceptie despre lume.
Si totul s-a limpezit abia acum, simplu: tigare, metrou, pix si o copila de 3 ani care a zis "De ce plange?", iar mama i-a raspuns "E bolnava si asta o doare"

prostituata de lux in bagdad

sodomizeaza-ma mental sa pot sa afirm si eu ca am o minte perversa.
am nevoie de asta, face parte din atuurile sociale necesare unei tinere aspirante la aspiratii. cine as fi eu fara imaginea mea de femela, dependenta de seara de sambata, de trendul conversilor si desigur erudita in discutii cu continut licentios.
sunt tanara si anii '70 au fost facuti pentru mine, pentru noi, tinerele emancipate ale zilei de azi.
enigma otiliei de ieri e decolteul alexandrelor si cristinelor de azi.
pentru contemporan exista tabloide, pentru contemporan avem exhibitionismul asta controlat de lipsa inhibitiilor si traditiilor atat de batjocorite de alte dati, regulile parintilor nostri. sau poate chiar ale parintilor lor.
la fel cum trebuie sa porti toale de firma ca sa fi integru social trebuie sa iti porti si atudinea sexuala, sa o ti atarnata de gat, altfel vei fi boicotat cu totul, de la mentalitate la gusturi.
daca dimineata in oglinda ochii tai iti vor vorbi vei afla ca sunt doar 2 prostituate de lux in bagdad.