prostituata de lux in bagdad

sodomizeaza-ma mental sa pot sa afirm si eu ca am o minte perversa.
am nevoie de asta, face parte din atuurile sociale necesare unei tinere aspirante la aspiratii. cine as fi eu fara imaginea mea de femela, dependenta de seara de sambata, de trendul conversilor si desigur erudita in discutii cu continut licentios.
sunt tanara si anii '70 au fost facuti pentru mine, pentru noi, tinerele emancipate ale zilei de azi.
enigma otiliei de ieri e decolteul alexandrelor si cristinelor de azi.
pentru contemporan exista tabloide, pentru contemporan avem exhibitionismul asta controlat de lipsa inhibitiilor si traditiilor atat de batjocorite de alte dati, regulile parintilor nostri. sau poate chiar ale parintilor lor.
la fel cum trebuie sa porti toale de firma ca sa fi integru social trebuie sa iti porti si atudinea sexuala, sa o ti atarnata de gat, altfel vei fi boicotat cu totul, de la mentalitate la gusturi.
daca dimineata in oglinda ochii tai iti vor vorbi vei afla ca sunt doar 2 prostituate de lux in bagdad.

mizantopic sau in traducere libera "azi pur si simplu nu imi plac oamenii"

cum poti sa negi ca existi afirmand "nu imi pasa"?
ce inseamna asta? atunci de ce mai traiesti, cum sa nu tanjesti sa iti arda o lacrima pe obraz si un univers in suflet? eu imi doresc sa simt atat de tare incat sa plang, dar asa ceva e improbabil...
ai urlat vreodata din toti rarunchii?
cum ai putea sa iti negi asta din start omulet pricajit?
unde te crezi, in generatia dadista? sa stai fetus fardat in borcan la vernisaj? tu, copilas romantic te vrei sub clopul de cristal la cald si pudoare..
crezi ca tu traiesti asa daca te ascunzi in povestea ta despre ipocrizie, nepasare si machiaveli? cercatarile tale au omis woodstock-ul, batrana mereu in coltul strazii si romanele despre crima pura. te privezi de viata, de sentimente lichide si de tine.
in locul tau sti ce as face? asa indiferent cum sunt, esti.
as face o favoare umanitatii si m-as sinucide.
daca azi e acelasi cu maine, omul imi e acelas cu trotuarul si nimic nu are gust inseamna ca nu as avea, nu ai avea ce sa ii ceri clipei. nu-i asa ca umanitatea e perisabila? daca umanitatea e inumana si teoria nu va fi niciodata practicabila, ar trebui sa se puna punct.
cel mai bun lucru ar fi sa te sinucizi, onorabil, memorabil si poate atunci cu toata indiferenta ta o sa contezi, si ceva o sa iti conteze. asta doar 2 minute din stirile de la ora 7.
sau moartea nu iti este indiferenta si gandul de anteieri are totusi valorare?
si totusi deja e azi, si maine tot azi va fi si anteieri a fost un azi si a avut valentele, valorile de "azi".
pana la urma iti pasa, nu?

cand realitatea nu este decat amintirea vie a imaginatiei

dimineata de dimineata e acolo, cu sau fara batic, cu sau fara sacosa.
priveste in gol cu distinctie si dezgust nostalgic. ochelari grosi, ochi exoftalmici, buze subtiri, mai putin zbarcite decat restul figurii ei batute de timp. asa maruntica, neajutorata si distinsa sta in fiecare zi intre 7 si 9.30 dimineata la coltui postei. nu iti cere, nu se plange, nu are vreo fabula siropoasa scrisa analfabet atarnata de gat pe vreun carton, nu am auzit-o vreodata deschizand gura, am vazut-o doar impartind paine cu catei scheletici desi mai avea doar un colt probabil primit de bogdaproste de la vreun trecator.
si nu imi pot tine gandul in frau. cum o fi fost ea cand era tanara si mergea la ceaiuri, unde se jucau bridge si mima, mergea la baluri tineresti si avea in gentuta plic un carnet de dans ca sa tina randul celor care o curtau.
era frumoasa, tanara, cu potential si pofta de viata. dansa, canta, poate si picta. era parte din vreo rezistenta intelectuala anticomunista, avea un amant legionar cu care se intalnea tainic doar dupa miezul noptii la coltul prafuit al victoriei, impartind secundele intre saruturi si planuri conspiratoare de gherila. sau poate ca amantul ei era un student visator care i-a devenit tipicar sot.
asculta zaraza cu un pahar de vin rosu in mana prin restaurante micute cu parfum de nostalgie si porta palarii. acum mai are doar parpalace croite la milimetru si privirea spre trecut, fiindca prezentul e prea dureros si ofensant si viitorul nu este al ei...
timpul nu mai e de inteles, epocile au clacat, s-au uzat si visul nu este din materiale reciclabile. exista un timp cand nu mai simti daca simti... batraneatea poate chiar e cea mai trista soarta, cea mai dramatica poveste si cea mai cruda circumstanta.
si acum ma priveste de neinteles in fiecare dimineata, mai demna decat o contesa, poate impartind in frig paine chioara cu un companion patruped. adevarul probabil e ca abia asteapta sa spuna simplu "catre ultimul bulevard, birjar"...

monolog dupa ploaie sau povestirea succinda a unei deceptii imature in dragostea matura

omul dintr-o bucata s-a fragmentat, nu, iubire?

a decis sa isi arunce coloana vertebrala cat colo fiindca viata de molusca e mult mai comoda...
totul miroase, caminul nostru miroase ca scara de bloc din copilarie, amestecul ala distinct de seminte, parfum de taraba, bere ieftina de langa baietii de la bloc mereu cu jambiere, desi mereu e un betisor parfumat, o lumanare aprinsa...
cina romantica de la bistro, cu vin bordeux pe masa, tigari in foi cu aroma cherry si fructe de mare ca aperitiv imi creaza mai degraba senzatia bodegii din bordel. da, iubire, ma faci sa ma simt ieftina...
oare mai ti minte anii de demult, mai suntem noi sau tu in special capabil sa te duci acolo si sa stai respirand ziua aia?
oamenii evoluaza, dar pe ce plan este evolutia aia palpabila?
UITATE! UITATE ADANC IN OCHII MEi SI SPUNE-MI CAT DE IMPORTANTA ITI ESTE DE FAPT ZIUA DE MAINE, EU CEA DIN ZIUA DE MAINE...
nu pot fi ipocrita sa iti mai cer ceva, fructul meu de mare.. esti atat de gustos, atat de scump, atat de valoros, dar nu imi folosesti la nimic cu adevarat...imi dai o senzatie si in rest stai la marinat cu alte moluste sau emiti doar pseudopode fiindca nu ai 2 piciaore in care a poti sta drept...
cand ne-am cunosct acum acei multi ani erai, eram ACOLO, acolo unde aerul conteaza, il mirosi, il simti, ah, mai tragi o gura cu nesat din el si te imbata! eram acolo, da iubire, eram vi.
imi priveai buzele, le contemplai si vroiai sa scrii poezi despre ele , iar eu radeam de tine, nebun artist boem, eu nu sunt menita a fi arta, dar erai in proces de adoratie, iar eu eram in proces de adulatie.
beam vin ieftin pe blocul meu si incercam sa numaram stele, dar pierdeam randul. mancam prajituri intarite cand mergeam in vizita pe la bunica ta, aveam seri speciale de absint, si cafeaua de duminica era cel mai mare deliciu dupa saptamana de cafea studenteasca cu iz de nechezol.
mai erau si serile de ceai si literatura, muzica, teatru la bodega artistilor, unii apusi altii in zenit.
si cand nu aveam bani nu aveam nevoie decat de noi si de chistoace reciclate din soba unde obisnuiam sa le aruncam...
gunoiul mirosea a natura, a iarba proaspat cosita, nu conta nimic. mirosul de tabac aducea a vintage si eu obosita murdara si transpirata miroseam a channel nr 5.
si banul avea valoarea clipei, luxul era pielea ta aromata ca laptele cu vanilie si anason, iar idealul tau in viata era sa imi creezi mie zambetul perfect, sincer de spontan si luminos ca farul din alexandria.
nu aveam nevoie de stridii si vin rosu ca sa imi acorzi un sarut fugitiv si un card de credit, ma devorai pe strada, in parc, in facultate, in visuri, in intimitate doar fiindca imi dadeam o suvita dupa ureche si urechea iti aducea aminte cat de dor iti este de spatele meu si cum mori daca nu imi saruti sanul cat eu iti urlu "TE IUBESC!"
si apoi am disparut unul din viata celuilalt cu inimile zvarcolindu-se agonizant pe fundal.
si dupa toti acei ani, acei ani plini de iubiri ca tine si totusi altfel si ca mine si nu atat de mult, sorti au facut ca tu sa imi apari in cale in caderea mea intr-un metrou, si se pare ca la propriu atunci te-ai trezit cu mine pe cap..
si iar te redescopeream...asa, tu masca sclipitoare de viena si cocosat de notre dome...
acelasi si totusi gol, viata de maine nu mai e aia de ieri, fiindca nu mai stii ce e aia viata, la prima ploaie de vara nu mai dansezi descult, iar eu inca imi dau jos sacoul sau trenci-ul, si cu tocurile in mana baltile mangaie dressul...
molusca fara vise, dorinte sau asteptari, vei trai mereu ca azi gol de coloana, faramat in comoditate mentinand o linie..dar mergi odata in spital si o sa vezi ca acolo unde e doar linie e moarte...
eu merg sa plang si sa dansez si sa iti trimit un gand de mohair plin cu tu de ieri, azi si maine. da iubire, am plecat doar cu pulovarul pe mine, si nu stiu daca iti voi mai cadea in cale...