gri de noiembrie. o alta fila de jurnal

sunt o fire optimista. imi plac cicolata si sucurile naturale, filmele romantice si muzica, visele si timpul alaturi de prieteni. culoarea mea preferata este alb.
e seara si ma intorc acasa, merg pe jos, fiindca imi place sa ma plimb si ascult muzica siropoasa fiindca nu imi fuge gandul de la el... vremea asta rece si frunzele ma pun intr-o dispozitie mult mai romantica decat permite notiunea de luciditate. strada e atat de pustie si de linistita, m-as plimba asa, aiurea, libera, o vesnicie...
visez cu ochii ata de deschisi la tine, iubite, si tu nici macar nu stii ca cineva iti aspira aerul respirat acum in secunda asat desi acel cineva e probabil la cativa kilomerii distanta de tine...
ajung acum acasa si fac o baie cu spuma cum numai eu stiu sa imi fac.
o masina se opreste in apropierea me, dar nici ca ma misca vreo un pic detaliul asta. totusi simt ca sunt urmarita si, in timp ce imi intorc privirea sunt lovita si trasa in respectiva masina de ceea ce cred, nu am vazut sigur, ca sunt 2 malaci. simt 2 lovituri puternice pe fata, si nu mai vad...
urlu, sau gem, nu imi dau seama cuvintele cheie sunt panica si confuzie..." nu, nu lasati-ma in pace, vreau sa ajung acasa, lasati-ma nu v-am facut nimic! nuuuu!"
nu vad, sunt si nu sunt...si nu vad bine ma dor ochii si obrajii, si va simt doar labele lacome pe mine, incetati, va rog incetati! nu sunt genul ala de fata, fie-va mila de mine!
ajungem in casa aia, la destinatia blestemata. e o casa mancata de igrasie, simt ca aici imi vor ramane prinsi pentru totdeauna ingerii pazitori si de aici vor venii totdeauna fantome sa ma bantuie, dar inca sper sa fie doar un cosmar, si cred ca nu e adevarat.. nu sunt tarata in secunda asta spre capatul holului, unde e lumina asta neclara.
nu va vad, dar va aud cum radeti, stihuri fara chip si contur...sunteti doar culori patate pe fondul mintii mele, doar pete."fa, dezbracate!"
" nu, va rog nu!" sper ca am urlat, sper ca nu doar in mintea mea.
"ce nu fa!?! ia de-aici sa mai zici tu nu!"
inainte sa imi confirm mie ca macar am zis ceva m-a lovit cu doasul palmei si a inceput sa smulga tot de pe mine. el, ei. lor nu le pasa ca visez, ca sunt inteligenta, ca mama mea s-a chinuit sa ma faca, ca dumnezeu ii vede, ca eu am simturi si tot doare, ca sunt buna, si vreau sa fie pretutindeni bine sau ca eu sunt la fel de vie ca ei.din tot potentialul meu si tot ce reprezint eu in lumea asta ei au tras concluzia ca singurul mod de a se distra in preajma mea este sa ma pateze si asta fac...
ma pateaza pe fata cu pumnii lor, ma pateaza pe corp cu picioarele si curelele, le simt chistoacele cum ma pateaza in locuri unde nu crdeam ca pot exista pete si durere, imi pateaza carnea cu cioburi, ma pateaza cu ei, cu corpurile lor, si semintele lor in interior si exteriorul meu, in mintea, sufletul si corpul meu au reusit, au reusit sa ma pateze.
nu stiu de cand e chinul, durerea si nebunia asta...am doar pete, primii au fost ochii...
nu mai am nici glas..asta e spart singurul cuvant care inca il aud eu in urechi este nu si urlete.
o pauza asta se intampla acum, de cateva clipe ei se invart prin camera, si fumeaza in sfarsit tigari pana la capat, si rad...cred ca sunt nostima asa, asta vad ei cand ma vad zacand aproape moarta in amestecatura de sange, sperma, lacrimi si puroi...
incep sa pipai cearceful si simt un ciob. asta e sansa mea. iau ciobul si imi trec mana incet langa celalta...nu trebuie sa fiu sabotata...montez ciobul pe incheietura si apas si trag in sus pe brat...
ma simt vie acum iar, fiindca simt cum curge viata din mine, si cum propriul meu sange incearca sa spele petele. ii aud cum urla," fa te-ai taiat! ba hai sa o aruncam! acu' ca zici ca e doar o drogata sinucigasa! ca asta nu mai e buna acum nici sa o bagam la produs."
curg, asta fac, curg. si ei ma ghideaza in cursul meu in panza freatica afara din casa si eu curg....



acum, dupa atatia ani tot am pete, gunoiul il asociez cu viata, cioburile cu speranta si nimic nu a fost altfel sau va mai fi altfel.

sunt o fire realista. imi este frica de frica, fiindca ea ma urmareste, imi displac oglinzile, casele parasite, si ma inspira cioburile. imi place rosu, este culoarea puterii de izbanda.
recent am inceput sa scriu la o carte care sper ca imi va exorciza demonii si cel mai potrivit pasaj de inceput pe care l-am gasit este:
"bolnaviciosi, ochii mei o priveau de dupa perdeaua visinie de catifea. era ca o bucatica de carne frageda, proaspat perpelita numai buna de degustat. e o nimfeta bolnava de inocenta. asa ceva e putin cam deprimant, o fiinta atat de neadaptata la existenta. inocenta de cele mai multe ori a ajuns egala cu incompetenta si astfel ea este in lumea asta doar o prada, si atat. naiva, ea probabil inca crede ca exista gratuitati, si sentimente nobile, dar totul e hedonist si aici e doar un joc de putere. iar aici eu vreau puterea, am puterea, ea este doar un obiect in uzul meu, drept care o voi folosi..."

si astfel se incheie inca o pagina din jurnalul meu,

semnat: angelica damion

8ball [1000+1 de frame-uri]

...si brusc ma trezesc si imi dau seama ca sunt...si singurul lucru care mai e cu mine e o bila puchinoasa mica si neagra de 8 care imi sta in mana stanga..



cum adik brusc? poate exista un "brusc" inainte de nimic? si cum adik ma trezesc? din ce? de unde pentru ce?

si acum totul ma loveste exact atat de relativ cat sa fie veridic in conformitate cu ce cred eu din toata salata asta ca a fost

1000 de frame-uri mai mult sau mai putin identice...fie ca era bar, bodega de tara, hotel luxuriant, sufragerie, gradina..fie ca eram 2 4 6 sau 8, tot era acelas frame..fiindca toate chestiile astea se concentrau in jurul unui singur punct, masa aia de biliard,care in final nu conta de cine era inconjurata, de ce mediu sau acoperis, incapere, nu conta cine era in jurul ei si cati, tot oameni eram, tot aceeasi stare dupa fiecare masca pe care o poti numi chip.toate frame-urile erau la fel. esenta era masa.
acolo erau razboiele, pasiunea, chimia, interactiunea, viata.
acolo multe bile si fie ca erau ele rosii, colorate viu sau tomnatec, fie ca erau colorate integral sau partial, fie ca aveau 3 7 12 sau 9 inscris pe ele, prin ele se vedea tot.
toate, asa variate cum erau ele, de fiecare data faceau acelas lucru, erau in competitie pentru buna decurgere a jocului, dar intre timp se formau aliante, uniuni, alinieri, unghiuri precise care spuneau povesti, intotdeauna asemanatoare, dar atat de diferite...
povesti despre glorie, putere, precizie, destin, dragoste, sacrificiu si reguli...
si intotdeauna, oricat de pasionant, dramatic si important era totul, cum toate bilele acelea colorate iti aratau atatea perspective , trairi si povesti, si fiecare in felul ei iti zicea ca e atat de vie incat ea este piesa centrala, in final ramanea doar una...
mereu aceeasi, bila neagra pe care scrie 8. ea era pisa centrala fie ca vroia, fie ca nu..ea era viata jocului, ea era atat de inteleapta cat sa decida tot, si pentru ea toti se sacrificau...


toate cele 1000 de frame-uri erau la fel, pana la unul.

era seara, noapte, dimineata sau zi, era ceva in jur si masa.
toate bilele au jucat glorios. a ramas doar o bila, cea neagra. si cele doua forte concurente se luptau peste ea. iar eu am decis in secunda aia ca nu vreau ca ea sa mai fie fortata sa se sacrifice pt un razboi inutil si am luat-o in mana...

eram si nu mai eram si vedeam dar nu se vedea nimic si traiam desi nu mai traisem de mult..si da fusese seara..chiar o seara de duminica, si da, am fost in pubul ala dragutz cu canapele de piele..am fost 4 si am jucat in echipe. si acum imi dau seama ca joc chestia asta de foarte mult timp..si dupa ce am atins bila am lesinat si eram tot



niciodata nu am fost si acum pot spune chestia asta. nu am jucat niciodata cu adevarat, adica nu am trait niciodata. mi-a fost frica, si chiar si in fuga mea de a trai, am aflat ce este viata, cum ea te trage, te impinge si iti arata ca exista fie ca fugi in gaura...si nu am avut scapare. mi s-a aratat prin niste bile tot. tot ce eu nu am atins nici macar cu gandul poate.
si mi s-a aratat cum bila infinitului decide. cum iti atinge fiinta pe orice plan. si acum stau si nu stiu unde sunt si cine sunt si de ce sunt. dar sunt si orice exista are o viata si o forta. si stau cu bila neagra in mana si atat stiu...

eu sunt bila neagra, iar acum am decis ca s-a terminat jocul iar tu ai pierdut...