ii multumesc copilului buddhist pentru polemica unei caderi de vineri

azi dimineata cand m-am trezit chiar am deschis ochii...

ca orice om sordit unei existente de experiente si lectii indesate in ceea ce numim noi timp am avut o perioada de experimentat agresiv.
am decis ca trebuie sa traiesc mult intens si superficial toate substraturile adolescentei, am decis ca trebuie sa simt ce inseamna sentimentele nefaste: am vrut furie ca sa simt ca ard, ebrietate ca sa simt ca nu's, confuzie ca sa simt cum caut, aglomeratie sa nu ma mai aud pe mine si lista de experiente continua.
ma bucur ca am facut asta, fiindca daca nu ai cazut niciodata nu ai de unde sa stii bucuria cand te ridici.
am uitat de mine, de arta, de soare, de oamenii, si iar am analizat umanitatea dupa caracter, care de multe ori e vicios.
imi e dor iar de diminetiile tarzi...
si iar vreau sa imi cer mie mai mult.. imi era dor de asta...
cel mai dor de fapt imi era de a-mi fi dor... si ziua de maine danseaza in crepusculul umbrei celei de poimaine...
si tot ce pot sa mai zic care sa aiba vreun fir epic, logic de orice fel este:
multumesc, si tie si lui si zilei si copilului tibetan si mintii minunate care s-a gandit la toate ce vedem sau simtim