povestea unei plimbari un orasul norilor relatata stand cu capul pe un nor cu sfarc

"lumea nu este asa cum ar trebui sa fie",asa imi spunea candva a fiinta diafana...

ceata asta a limpezit neclarul din mintisoara mea pervertita la haos de amalgamul idiotic de detalii acumulate pe parcursul celor 3 saptamani de confuzie, oboseala si rutina dezorganizata in care am zacut in cel mai placut de lamentabil stil posibil.
berea nu mai are bulele imbibate in revelatii de altadata, poate vinul o avea.
cert e ca ceata asta m-a facut sa ma gandesc sus, adica la propriu foarte sus. ceata e un nor care din marinimie a decis sa se coboare pe la noi, muritori de rand, care avem nevoi, vicii, patimi, si o sumedenie de impedimente, superficialitati si alte tampenii de genul. si de ce oare face asta? pai, ca sa ne reaminteasca ca defapt sortii ne vestesc un trai inalt pe care noi il refuzam de buna voie, si nu, asta nu inseamna ca trebuie sa devenim piloti de avion sau stuardese...
ca must do pe ziua de azi nu este sa iti intanzi parul ca sa ti se netezeasca creierul, si gandurile sa devina inerte, deci si activitatile tale pe ziua aia mai putin aglomerate.

ceata aia a starnit in mine o pofta. mare, acaparanta si foarte simplu de implinit. sa ma plimb in orasul norilor.
strazile erau mai goale, si gandurile mele erau mai autoritare. da, gandurile mele vroiau mai mult. eu nu mai eram multumita cu forma masinilor aruncate una dupa cealalta pe trotuarul meu. si sa sti ca trotuarul este al meu, si am si un argument pentru asta, nu bat campii ca deobicei, trotuarul e al meu fiindca eu am 2 picioare si imi place sa le folosesc, fiindca sunt multe vitrine dragute cu chestii concepute sa ma faca pe mine fiinta bipeda sa le admir, judec, sa zambesc la ele sau sa ma scandalizez. o conserva pe 4 titireze nu are nici un drept sa stea pe trotuarul meu de fiinta bipeda, pur si simpu nu are.
un alt lucru risipit in caligrafie marunta printre rotitele incinse din cutia mea craniana era ideea de imbracaminte. oamenii care treceau pe langa mine erau total neasortati dupa punctul meu de vedere, adica fetele lor lungi si inexpresive, cu lipsuri aruncate in privirile lor posomorate nu se potriveau deloc cu sorcovele pompoase cu care erau imbracati! daca tot ai zis azi ca vrei sa arati ca un pom de craciun macar da-mi aceeasi stare ca unul! doar fete lungi si toale strasuite, lipsite de sens, ordine si estetica.
afisele de peste tot erau triste, politica lovea atat de putin subtil ca iti venea rau. "noi, nu ei!". cred ca au cautat foarte mult geniul care sa puna cap la cap sloganul asta... si desigur intotdeauna e atat de usor sa arunci cu noroi in celalalt, dar niciodata nu ai vreun argument ca tu ai fi mai bun. poti doar sa spui "uite ce tampenie a facut ala", dar de tine, din pacate, nu iti mai ramane spatiu pe baner sa zici despre minunatele tale povesti de excelenta in tara lui mos gerila, si de competentele proprii, dar nu e nici cea mai mica problema in asta, deja ai aratat ca celalalt a gresit, deci restul sunt cuvinte de prisos.
deci pana acum as vrea sa trag o linie subtire si lunga si sa fac un total la tot ce a fost zis pana acum ca sa nu se piarda vreun detaliu in densitatea cetii.
__________________________________________________________
orasul norilor nu are nevoie de masini, oamenii ar trebui sa aiba lectii de estetica sau macar o ora de ras pe zi, iar fetele politicienilor si sloganele lor ar trebui interzise de dragul copiilor, sa nu mai sufere de cosmaruri in timpul campaniilor electorale.


precum pasi mei se inlantuiau aleator pe strazi, orasul mi se construia in fata si in spatele ochilor.
arhitectura cladirilor era ciudata. ar fi trebuit sa fie ceva nou care sa respecte vechiul, si astfel sa simta si retina mea ca are un rol pentru egoul meu hedonist.
in schimb vedeam santier peste santier, culori peste culori, alaturari nefericite peste alaturari nefericite, si asta tinand cont ca nu vedeam bine de la ceata...

"vreau forme ascutite, si asa, doar risipite, forme conice, cilindrice, cu tenta rotunda" parca te aud spunandu-mi " asa as vedea eu arhitectura in orasul asta al norilor"
si acum ca am tras un contur pe panza gandurilor mele, si ca am retusat cu asidua munca tot ce nu se potrivea intr-o poveste contemporana decenta, imi pun capul pe norii tai cu sfarcuri si ma desprind in odihna in timp ce tu imi spui povestea, bunico...