povestea unei plimbari un orasul norilor relatata stand cu capul pe un nor cu sfarc

"lumea nu este asa cum ar trebui sa fie",asa imi spunea candva a fiinta diafana...

ceata asta a limpezit neclarul din mintisoara mea pervertita la haos de amalgamul idiotic de detalii acumulate pe parcursul celor 3 saptamani de confuzie, oboseala si rutina dezorganizata in care am zacut in cel mai placut de lamentabil stil posibil.
berea nu mai are bulele imbibate in revelatii de altadata, poate vinul o avea.
cert e ca ceata asta m-a facut sa ma gandesc sus, adica la propriu foarte sus. ceata e un nor care din marinimie a decis sa se coboare pe la noi, muritori de rand, care avem nevoi, vicii, patimi, si o sumedenie de impedimente, superficialitati si alte tampenii de genul. si de ce oare face asta? pai, ca sa ne reaminteasca ca defapt sortii ne vestesc un trai inalt pe care noi il refuzam de buna voie, si nu, asta nu inseamna ca trebuie sa devenim piloti de avion sau stuardese...
ca must do pe ziua de azi nu este sa iti intanzi parul ca sa ti se netezeasca creierul, si gandurile sa devina inerte, deci si activitatile tale pe ziua aia mai putin aglomerate.

ceata aia a starnit in mine o pofta. mare, acaparanta si foarte simplu de implinit. sa ma plimb in orasul norilor.
strazile erau mai goale, si gandurile mele erau mai autoritare. da, gandurile mele vroiau mai mult. eu nu mai eram multumita cu forma masinilor aruncate una dupa cealalta pe trotuarul meu. si sa sti ca trotuarul este al meu, si am si un argument pentru asta, nu bat campii ca deobicei, trotuarul e al meu fiindca eu am 2 picioare si imi place sa le folosesc, fiindca sunt multe vitrine dragute cu chestii concepute sa ma faca pe mine fiinta bipeda sa le admir, judec, sa zambesc la ele sau sa ma scandalizez. o conserva pe 4 titireze nu are nici un drept sa stea pe trotuarul meu de fiinta bipeda, pur si simpu nu are.
un alt lucru risipit in caligrafie marunta printre rotitele incinse din cutia mea craniana era ideea de imbracaminte. oamenii care treceau pe langa mine erau total neasortati dupa punctul meu de vedere, adica fetele lor lungi si inexpresive, cu lipsuri aruncate in privirile lor posomorate nu se potriveau deloc cu sorcovele pompoase cu care erau imbracati! daca tot ai zis azi ca vrei sa arati ca un pom de craciun macar da-mi aceeasi stare ca unul! doar fete lungi si toale strasuite, lipsite de sens, ordine si estetica.
afisele de peste tot erau triste, politica lovea atat de putin subtil ca iti venea rau. "noi, nu ei!". cred ca au cautat foarte mult geniul care sa puna cap la cap sloganul asta... si desigur intotdeauna e atat de usor sa arunci cu noroi in celalalt, dar niciodata nu ai vreun argument ca tu ai fi mai bun. poti doar sa spui "uite ce tampenie a facut ala", dar de tine, din pacate, nu iti mai ramane spatiu pe baner sa zici despre minunatele tale povesti de excelenta in tara lui mos gerila, si de competentele proprii, dar nu e nici cea mai mica problema in asta, deja ai aratat ca celalalt a gresit, deci restul sunt cuvinte de prisos.
deci pana acum as vrea sa trag o linie subtire si lunga si sa fac un total la tot ce a fost zis pana acum ca sa nu se piarda vreun detaliu in densitatea cetii.
__________________________________________________________
orasul norilor nu are nevoie de masini, oamenii ar trebui sa aiba lectii de estetica sau macar o ora de ras pe zi, iar fetele politicienilor si sloganele lor ar trebui interzise de dragul copiilor, sa nu mai sufere de cosmaruri in timpul campaniilor electorale.


precum pasi mei se inlantuiau aleator pe strazi, orasul mi se construia in fata si in spatele ochilor.
arhitectura cladirilor era ciudata. ar fi trebuit sa fie ceva nou care sa respecte vechiul, si astfel sa simta si retina mea ca are un rol pentru egoul meu hedonist.
in schimb vedeam santier peste santier, culori peste culori, alaturari nefericite peste alaturari nefericite, si asta tinand cont ca nu vedeam bine de la ceata...

"vreau forme ascutite, si asa, doar risipite, forme conice, cilindrice, cu tenta rotunda" parca te aud spunandu-mi " asa as vedea eu arhitectura in orasul asta al norilor"
si acum ca am tras un contur pe panza gandurilor mele, si ca am retusat cu asidua munca tot ce nu se potrivea intr-o poveste contemporana decenta, imi pun capul pe norii tai cu sfarcuri si ma desprind in odihna in timp ce tu imi spui povestea, bunico...

gri de noiembrie. o alta fila de jurnal

sunt o fire optimista. imi plac cicolata si sucurile naturale, filmele romantice si muzica, visele si timpul alaturi de prieteni. culoarea mea preferata este alb.
e seara si ma intorc acasa, merg pe jos, fiindca imi place sa ma plimb si ascult muzica siropoasa fiindca nu imi fuge gandul de la el... vremea asta rece si frunzele ma pun intr-o dispozitie mult mai romantica decat permite notiunea de luciditate. strada e atat de pustie si de linistita, m-as plimba asa, aiurea, libera, o vesnicie...
visez cu ochii ata de deschisi la tine, iubite, si tu nici macar nu stii ca cineva iti aspira aerul respirat acum in secunda asat desi acel cineva e probabil la cativa kilomerii distanta de tine...
ajung acum acasa si fac o baie cu spuma cum numai eu stiu sa imi fac.
o masina se opreste in apropierea me, dar nici ca ma misca vreo un pic detaliul asta. totusi simt ca sunt urmarita si, in timp ce imi intorc privirea sunt lovita si trasa in respectiva masina de ceea ce cred, nu am vazut sigur, ca sunt 2 malaci. simt 2 lovituri puternice pe fata, si nu mai vad...
urlu, sau gem, nu imi dau seama cuvintele cheie sunt panica si confuzie..." nu, nu lasati-ma in pace, vreau sa ajung acasa, lasati-ma nu v-am facut nimic! nuuuu!"
nu vad, sunt si nu sunt...si nu vad bine ma dor ochii si obrajii, si va simt doar labele lacome pe mine, incetati, va rog incetati! nu sunt genul ala de fata, fie-va mila de mine!
ajungem in casa aia, la destinatia blestemata. e o casa mancata de igrasie, simt ca aici imi vor ramane prinsi pentru totdeauna ingerii pazitori si de aici vor venii totdeauna fantome sa ma bantuie, dar inca sper sa fie doar un cosmar, si cred ca nu e adevarat.. nu sunt tarata in secunda asta spre capatul holului, unde e lumina asta neclara.
nu va vad, dar va aud cum radeti, stihuri fara chip si contur...sunteti doar culori patate pe fondul mintii mele, doar pete."fa, dezbracate!"
" nu, va rog nu!" sper ca am urlat, sper ca nu doar in mintea mea.
"ce nu fa!?! ia de-aici sa mai zici tu nu!"
inainte sa imi confirm mie ca macar am zis ceva m-a lovit cu doasul palmei si a inceput sa smulga tot de pe mine. el, ei. lor nu le pasa ca visez, ca sunt inteligenta, ca mama mea s-a chinuit sa ma faca, ca dumnezeu ii vede, ca eu am simturi si tot doare, ca sunt buna, si vreau sa fie pretutindeni bine sau ca eu sunt la fel de vie ca ei.din tot potentialul meu si tot ce reprezint eu in lumea asta ei au tras concluzia ca singurul mod de a se distra in preajma mea este sa ma pateze si asta fac...
ma pateaza pe fata cu pumnii lor, ma pateaza pe corp cu picioarele si curelele, le simt chistoacele cum ma pateaza in locuri unde nu crdeam ca pot exista pete si durere, imi pateaza carnea cu cioburi, ma pateaza cu ei, cu corpurile lor, si semintele lor in interior si exteriorul meu, in mintea, sufletul si corpul meu au reusit, au reusit sa ma pateze.
nu stiu de cand e chinul, durerea si nebunia asta...am doar pete, primii au fost ochii...
nu mai am nici glas..asta e spart singurul cuvant care inca il aud eu in urechi este nu si urlete.
o pauza asta se intampla acum, de cateva clipe ei se invart prin camera, si fumeaza in sfarsit tigari pana la capat, si rad...cred ca sunt nostima asa, asta vad ei cand ma vad zacand aproape moarta in amestecatura de sange, sperma, lacrimi si puroi...
incep sa pipai cearceful si simt un ciob. asta e sansa mea. iau ciobul si imi trec mana incet langa celalta...nu trebuie sa fiu sabotata...montez ciobul pe incheietura si apas si trag in sus pe brat...
ma simt vie acum iar, fiindca simt cum curge viata din mine, si cum propriul meu sange incearca sa spele petele. ii aud cum urla," fa te-ai taiat! ba hai sa o aruncam! acu' ca zici ca e doar o drogata sinucigasa! ca asta nu mai e buna acum nici sa o bagam la produs."
curg, asta fac, curg. si ei ma ghideaza in cursul meu in panza freatica afara din casa si eu curg....



acum, dupa atatia ani tot am pete, gunoiul il asociez cu viata, cioburile cu speranta si nimic nu a fost altfel sau va mai fi altfel.

sunt o fire realista. imi este frica de frica, fiindca ea ma urmareste, imi displac oglinzile, casele parasite, si ma inspira cioburile. imi place rosu, este culoarea puterii de izbanda.
recent am inceput sa scriu la o carte care sper ca imi va exorciza demonii si cel mai potrivit pasaj de inceput pe care l-am gasit este:
"bolnaviciosi, ochii mei o priveau de dupa perdeaua visinie de catifea. era ca o bucatica de carne frageda, proaspat perpelita numai buna de degustat. e o nimfeta bolnava de inocenta. asa ceva e putin cam deprimant, o fiinta atat de neadaptata la existenta. inocenta de cele mai multe ori a ajuns egala cu incompetenta si astfel ea este in lumea asta doar o prada, si atat. naiva, ea probabil inca crede ca exista gratuitati, si sentimente nobile, dar totul e hedonist si aici e doar un joc de putere. iar aici eu vreau puterea, am puterea, ea este doar un obiect in uzul meu, drept care o voi folosi..."

si astfel se incheie inca o pagina din jurnalul meu,

semnat: angelica damion

8ball [1000+1 de frame-uri]

...si brusc ma trezesc si imi dau seama ca sunt...si singurul lucru care mai e cu mine e o bila puchinoasa mica si neagra de 8 care imi sta in mana stanga..



cum adik brusc? poate exista un "brusc" inainte de nimic? si cum adik ma trezesc? din ce? de unde pentru ce?

si acum totul ma loveste exact atat de relativ cat sa fie veridic in conformitate cu ce cred eu din toata salata asta ca a fost

1000 de frame-uri mai mult sau mai putin identice...fie ca era bar, bodega de tara, hotel luxuriant, sufragerie, gradina..fie ca eram 2 4 6 sau 8, tot era acelas frame..fiindca toate chestiile astea se concentrau in jurul unui singur punct, masa aia de biliard,care in final nu conta de cine era inconjurata, de ce mediu sau acoperis, incapere, nu conta cine era in jurul ei si cati, tot oameni eram, tot aceeasi stare dupa fiecare masca pe care o poti numi chip.toate frame-urile erau la fel. esenta era masa.
acolo erau razboiele, pasiunea, chimia, interactiunea, viata.
acolo multe bile si fie ca erau ele rosii, colorate viu sau tomnatec, fie ca erau colorate integral sau partial, fie ca aveau 3 7 12 sau 9 inscris pe ele, prin ele se vedea tot.
toate, asa variate cum erau ele, de fiecare data faceau acelas lucru, erau in competitie pentru buna decurgere a jocului, dar intre timp se formau aliante, uniuni, alinieri, unghiuri precise care spuneau povesti, intotdeauna asemanatoare, dar atat de diferite...
povesti despre glorie, putere, precizie, destin, dragoste, sacrificiu si reguli...
si intotdeauna, oricat de pasionant, dramatic si important era totul, cum toate bilele acelea colorate iti aratau atatea perspective , trairi si povesti, si fiecare in felul ei iti zicea ca e atat de vie incat ea este piesa centrala, in final ramanea doar una...
mereu aceeasi, bila neagra pe care scrie 8. ea era pisa centrala fie ca vroia, fie ca nu..ea era viata jocului, ea era atat de inteleapta cat sa decida tot, si pentru ea toti se sacrificau...


toate cele 1000 de frame-uri erau la fel, pana la unul.

era seara, noapte, dimineata sau zi, era ceva in jur si masa.
toate bilele au jucat glorios. a ramas doar o bila, cea neagra. si cele doua forte concurente se luptau peste ea. iar eu am decis in secunda aia ca nu vreau ca ea sa mai fie fortata sa se sacrifice pt un razboi inutil si am luat-o in mana...

eram si nu mai eram si vedeam dar nu se vedea nimic si traiam desi nu mai traisem de mult..si da fusese seara..chiar o seara de duminica, si da, am fost in pubul ala dragutz cu canapele de piele..am fost 4 si am jucat in echipe. si acum imi dau seama ca joc chestia asta de foarte mult timp..si dupa ce am atins bila am lesinat si eram tot



niciodata nu am fost si acum pot spune chestia asta. nu am jucat niciodata cu adevarat, adica nu am trait niciodata. mi-a fost frica, si chiar si in fuga mea de a trai, am aflat ce este viata, cum ea te trage, te impinge si iti arata ca exista fie ca fugi in gaura...si nu am avut scapare. mi s-a aratat prin niste bile tot. tot ce eu nu am atins nici macar cu gandul poate.
si mi s-a aratat cum bila infinitului decide. cum iti atinge fiinta pe orice plan. si acum stau si nu stiu unde sunt si cine sunt si de ce sunt. dar sunt si orice exista are o viata si o forta. si stau cu bila neagra in mana si atat stiu...

eu sunt bila neagra, iar acum am decis ca s-a terminat jocul iar tu ai pierdut...

nihilism antinihilist

vreau acum in secunda asta sa aflu....EXISTA DRAGOSTEA?
sincer..sentiment constant, determinat d magie sau cauze chimice?
exista acest sentiment care sa fie neincadrat in limitele ratiunii?
toate speculatiile, miturile, religiile si visele spun ca adevarul se afla in acest sentiment care este de departre puritate pura..chiar d exista tenta sexuala...care este nelimitat doar el intr-o lume a limiteleor..orice exista este in parametrii...mai putin dragostea..care in miturile clasice sau urbane reprezinta zona in care nu ai limite, mandrie si orice preconceput...exista doar magie si 2...doar pace si tu si restul universului...
dar unde sunt toate astea?
in tine, in 2, in copilarie, in amintiri si trecut, in traume, in subconstient sau in societate?
sau poate in algoritmul perfect dintre toate...
in religie...exista credinta sau religie? exista entitatea suprema? in c cadrane exista ea?
dar tu existi ?
exista ceva cu adevarat ? sau iti itesti tu existenta inexistenta in jurul existentialismului?
exista doar conceptual existentialismul?
in concluzie nu exista o concluzie...
fiindca daca ar exista ar confirma negare negarii unei existente... care ne aduce inapoi la aceeasta existenta si iar la negarea existentei ei...si iar la negarea negarii ei..

aici acum atat

toti debitam despre adevaruri, cautari, intelesuri, mistere, si alte nevoi profunde: dragoste, familie, societate....
toate complicatiile mintii ca sa obtinem cunoastere...de ce sa obtinem cunoastere?
k sa casim calea cea mai scurta si cea mai sigura spre fericire si pace....
deci in final toti vrem fericire...dar cine suntem noi sa crem fericire pace dragoste?
exista..? si daca exista total desi parka deja sunt considerate mituri urbane, unde le gasim? putem pur si simplu sa ne punem in mijlocul intersectiei si sa urlam cat ne tin organele interne

VREAU PACE, DRAGOSTE, ARMONIE SI FERICIRE PE TOATA PLANETA

asta asa k sa nu fim egoisti...
putem cere asta?
nu cerem niciodata asta...nu spunem niciodata am nevoie d pace dragoste armonie intelegere si fericire...spunem doar vreu o tigare, vreau bani, vreau sa omor p nush cine...vreau adidasi noi...vreau sa merg nush unde....
ei bine eu vreau tot!
si nimic
vreau pace...linishte sufleteasca...tanjesc dupa dragoste...si am o nevoie arzatoare d a creea ceva frumos...care poate sa t aduca p tine macar cu gandul la nevoile tale reale...si sa t aduca cu un pas mai aproape d vreun sentiment real..inaltator..ceva care sa te aduca cu un zambet mai aproape d fericire, care sa te inspire sa arunci un obiect sau o dependenta intila si sa t bucuri d momentul acela...sa aduca un pic de liniste in tine...
si apropo...maine dimineata intersectia ma asteapta...si cine stie poate si p tine...

One to big a picture..

linkati total la posibilitatile fizicii, stiind ca toti, tot functionam dupa niste legi clare, fie ca e vorba de univers, atomi sau societate umana, minte umana sau animala, dupa ce raguli functioneaza pana la urma tot?
oare noi oamenii suntem in totalitate nelimitati intr-un punct? trancendem noi oare prin spatiu si timp?
suntem noi oare pasibili, din punct de vedere social, la ce legi fizice universal valabile?
existam dupa principiile clare ale fizici macrouniversului, adica gravitam cu o orbita delimitata clar, calculabila, previzibila, in jurul obiectelo, persoanelor mari pentru noi din viata asta? incercam noi oare acel echilibru ordonat, cu ierarhi, totul calculat cumva?
suntem apropiati d ceilalti oameni prin legile universului definite de asemenea si d fizica? ma atrag oameni dupa o gravitatie emotionala? relatiile noastre sunt definite ca natura de insusi univers si galaxie? societatea in care traiesc este galaxia in care traiesc?
suntem definiti noi doar de atractii si traiectorii masurabile si calculabile doar prin simple formule matemetice nedescoperite inca de om?
sau poate functionam dupa mecanica cuantica, aplicabila doar la microcosmos, oscilam p baza unor posibilitati, probabilitati calculabile dar nenumarabile, din care una singura e valabila integral. miscarile si atractiile noastre sunt determinate doar de posibilitati, jocuri d noroc?
oscilam noi uni printre ceilalti precum electroni in jurul unui colosal nucleu? izbindu-ne, respingandu-ne si cautandu-ne calea in solitudine?
suntem fundamental incompatibili cu apropieri intre noi, desi oscilam prin traiectorii haotice si ne apropiem scurt timp, aleator?
sau suntem atrasi prin magnetism de nucleul echilibrului nostru si cu restul ne respingem?
vreau sa fiu in punctul acela de string theory..echilibrul acela intru tot, formula fizica perfecta, universal valabila, fie macro sau micro, sa fie acelas rezultat, aceeasi regula trebuie gasita...
fiindca clar aceasta regula va fi valabila si in lumea mintii, a emotiilor.
gusturile si relatiile sociale sunt determinate tot de ea, fiindca fiecare dintre noi suntem in acelasi timp imense planete, galaxi,si totodata atomi, particule.

puncte g in existentialism

iubesc doar un pik din fiecare anotimp...septembrie si noiembrie, decembrie, aprilie, august.
septembrie e luna perfecta...dupa tot haosul din august cand entuziasmul dat de tot amalgamul de nou, inedit, nebun si scandalos din tot ceea ce faci in cursa ta catre extremul fun te epuizeaza, gustul de dupa atat de dulce si intens ramane in tine aducandu-ti un echilibru si o satisfactie dea dreptul bizare...
si totusi viata ta se linisteste...incepi in forta cu scoala, cu jobul, cu rutinele, cu linistea si freamatul impetite in jurul tau, incepi o temperare a secundei si esti recunoscator fiindca iarr te-ai indragostit de viata... nu esti grabit, nu ai asteptari, pur si simplu traiesti si te bucuri de frunzele moarte care se aseaza lenes printre trecatori p starzile bazaind de suprapopulare si inveti de la ele cat de tare trebuie sa savurezi clipa..
nu iti pasa ca ai un program, un orar fix in mare masura, fiindca totul merge in demersul tau, fara sa vrei nu te agiti ca un hamster pe roata..ci iei totul in joaca, bucurandu-te de fiecare secunda din 'a fi'..
ajugi in punctul in care nu iti pasa in mod deosebit ce faci... fiindca totul e deosebit doar datorita faptului k ti se intampla tie in secunda aia, iar tu esti atat de relaxat k te bucuri, existi si atat.
timpul devine mult mai relativ, se comprima si se dilata dupa placerea pe care ti-o da. si nu, nu te plictisesti tu cu tine, nu esti agasat de tot ce inainte te facea sa ucizi sperante in jurul tau si in tine...esti si atat...
nu mai conteaza ce blugi ai pe tine daca asta a contat vreodata, nu conbteaza ca portofelul urla disperat in chinul vidului din el...mai ai doar o tigara si te decizi doar sa o savurezi, sa o gusti sa o simti cum e in timp ce te plimbi cu castile in urechi calcand frunze colorate care fosnesc linistit sub tine...clipa e priceless...nici nu iti dai seama constient k nu te plimbi doar de dragul plimbarii ci mergi spre job sau school...e prea perfect..
nu vrei absolut nimic, fiindca ai tot c iti trebuie defapt in tine...
nu conteza ca e frig...nu conteaza ca ploua..nu conteaza ca e cald.ploaia, caldul si frigul sunt, exact la fel cum tu esti..
septembrismul iti respira prin pori, iti cade in fata prin frunze, iti atinge sufletul prin saruturi surprinzator de intamplatoare in seri ce se vroiau in alt anotimp a fi banale, dar devin magie si care pur si simplu sunt.
este si e magic prin simplu fapt ca exista..orice...tot..
la noapte o sa visez septembrie si o sa ma indragostesc iremediabil de viata...

BINGO CREPUSCULE

Ma simt ca si cand as fi in no mans land. Sunt acolo unde nu e nimeni si nimic, unde nu mai ai nici o legatura cu mama, tata si oricare alta origine, unde nu mai ai legatura cu existenta ta de pana atunci, nici cu liceul, nici cu slujba, nici cu prietenii, nici cu colegii, cu nimeni, mai exact termenul este no man...
Cand spun legatura ma refer ca starea ta de spirit si tot in ceea ce consta ea: exprimarea ei, afinitatile tale prin prisma ei, etc., nu mai au nici o legatura cu restul lumii.
Toti sunt vorbareti si jucausi, tu esti meditativ si intovert, toti au chef sa barfeasca, iar tu ai chef de discutii profunde, ei isi manifesta sentimentele si credintele linistit, normal, la intensitate de sitcom, totul controlat, si tu izbucnesti cu o intensitate si o pasiune de om isteric. Tu le explicit ce e pentru tine libertatea si ei nu vad subiect si predicat in propozitie, nu stii daca au inteles sau nu ce vroiai de la ei sa inteleaga, nu sti daca au ajuns sa te atinga sau nu sufleteste. Cu ei esti pur si simplu amortit. Temperarea ta, integrarea ta cu restul scartaie total, ei sunt acolo, tu nu, tu esti in no mans land, nu ai nici o legatura cu nimic.
Ce te atingea inainte, in copilarie, acum 2 luni, nu mai e. Chiar nu mai e acolo si atat. Inainte nu trebuia sa ai macar ochii deschisi ca stiai ca e tot la locul lui, mama, casa, camera ta, colega ta de banca cu care barfeai cosurile lui X, tipa cu nici o problema, absolut perfecta cu care erai in competitie, prietena cea mai buna cu care planuiai de la ziua de maine pana la cea a mortii. Le simteai pe toate, erau in tine si in viata ta in aceeasi masura, sufletul era in concordanta cu restul tau, adica a vietii tale, a universului tau vazut prin tine de altii si de ei prin tine, si iar de la capat. M-am surprins la un moment dat ca am capatat de la niste prieteni anumite ticuri verbale dintre care si `te inteleg perfect`, ce tampenie! Mai degraba te inteleg perfect pana la un anumit punct ca de acolo nu ma mai inteleg nici pe mine...
Tu erai tu prin altii nu prin tine total si nici nu iti trecea prin cap, erai prea ocupat sa filozofezi la psihologi si univers si religii din cauza unei reactii de-a lui X la nu stiu ce tampenie de gest sau chestie ca sa iti dai seama ca te gandesti de fapt la X si la impactul lui asupra ta de ai ajuns la psihologi si filozofii si ca de fapt tot ce reti din sirul gandurilor tale este legat cumva mai mult de acel X decat de tine... dar acum iti dai seama fiindca aici in tine nu mai e nici o parte din X nici din tine propriu-zis, esti doar tu in masura stearsa in care te regasesti sau in care te reconsideri brusc din cauza vidului si lipsei de influenta exterioara, si poate mai sunt si vagi segmente din filozofarile alea, doar ca acum sunt un colaj readaptat la mediul auster din locul nimanui.
Fetele si baietii flirteaza ca un dat al naturii. Female si masculi in ritualul de atractie reciproca pentru procrearea speciei. Simplu, nu-i asa? E natura intuchipata. Toti in jurul tau flirteaza la munca, la magazine cand iti iei apa sau tigari, in grupul tau de prieteni cand stati toti la un cico, poate si tu candva faceai asta ca o reactive la mediul ambient. Acum de cand cu tot razboiul din tine si cu exilarea ta in no mans land e totul diferit. Chiar daca persoana de langa tine nu este aproape de tine de loc, nu mai simti nici un punct comun, ea va flirta cu tine din instinct, iar tu vei raspunde parial amabil partial auster tot din instinct, fiindca chiar cu toata insensibilitatea proaspat dobandita orice stimul tot are un raspuns, fie el inainte o lunga si complexa ecuatie care creea alti stimuli, sau acum o chestie simpla, rudimentara, instinctuala. Din tot ce se intampla tu nu simti nimic, e un joc simplu, nu mai e un sah calculat, o manipulare, o conspiratie elaborata. Totul e simplu doar din cauza faptului ca practic nu esti langa persoana aceea si nu vei fi niciodata, nu simti nimic fiindca esti in acest no mans land.
Esti brusc singur, lipsit de influeanta a orice, fix intre fronturi unde toti se bat sau se inteleg pe limba lor, din vidul tau esti rup de contextul lor, neinteles si neintelegator.

gand link-at

Cat de tare poate fi secunda aceea in care iti dai seama ca viata ta nu depinde nici de obiectele din ea, nici de toate persoanele pe care le crezi cruciale existentei tale, nici de nimic altceva in afara de tine. Ti-ai dat seama?
Gandeste-te, singura persoana, singura constanta a existentei tale de cand te nasti pana cand mori esti tu. Desigur toate celelalte chestii: oamenii, animalele, relatiile si obiectele din viata ta au un singur centru, tu, fiindca singurul lucru in comun pe care il au toate, si fratele tau cu periuta ta de dinti este ca se afla in viata ta, intr-o masura sau intr-alta. Toti sunt linkati intr-un fel sau altul de “ta, tau, tie, tale”. TU esti centrul universului...tau.
Desi tinand cont ca toate acestea, fiind linkate cu tine iti afecteaza tie intr-un fel sau altul viata, iti altereaza sau modeleaza tie vreo perceptie asupra lor sau chiar asupra ta, asupra doctrinelor si filozofiilor tale de viata. Dar totul este tot legat de tine fiindca totul ti se intampla tie, egoului tau.
Si totusi tot ce ti se intampla tie ti se intampla din cauza unui stimul exterior, toate trairile, revelatiile, senzatiile, pana si notiunile astea iti sunt date de un stimul exterior.
Viata ta este formata in principal de tine si trairile tale, dar tu si toate trairile tale sunteti dati si intretinuti de stimuli exteriori, in general de un altcineva a carui viata este facuta din el si trairile lui provocate de tine. Iar trairile voastre sunt cea mai mare parte din voi si din viata voastra, deci in afara de partea vietii voastre alocata nevoilor mai este si partea alocata nevoii voastre de trairi provocate de celalalt, de ceilalti. Aveti nevoie unul de celalalt ca sa simtiti, sa simtiti ca traiti, deci déjà nu mai esti doar tu, viata ta se aglomereaza si vai in ce mod placut, fiindca brusc simti mai multe, ai mai multe trairi, deci alta calitate a vietii, alte perceptii, alte ganduri, viata ta e altceva, si acuma hai sa fim sincere ca tinand cont ca traim cu noi de cand ne nastem pana cand murim trebuie sa gasesti tot timpul ceva nou in tine sau in jurul tau care sa faca ceva cu trairile tale, sa le ofere cate un imbold ca sa poti simti ceva, un ceva aparte, un ceva poate mai intens. O viata e prea lunga si scurta in acelasi timp ca sa lasi prea multe secunde sa fie plictisitoare, fade sau pur si simplu sa fie fara sens, traire si constientizare chiar a clipei.
Traiesti, cu tine, cu ei cu periuta ta de dinti si pixul roz de la scoala sau service, si traiesti si acum cat stai si citesti asta foarte cuprins de lectura si stimuli care ti-i ofera ea, sau gandindu-te la acel altcineva cu care iti alterezi trairile reciproc intr-un mod foarte intens, extrem de intens pentru trairea ta.

prostitutie emotionala

sunt om...traiesc respir, simt,iubesc cu pasiune si urasc cu indarjire...deci am sentimente...
vreau, doresc, tanjesc la atingere, afectiune caldura...trebuie sa simt..ceva, orice...de asta sunt om, nu?
te vreau, te doresc atat de tare, tanjesc dupa atingerea ta calda si senzuala, ma incing teribil cand imi vorbesti si cand stiu ce te fac sa simti in secunda asta... te iubesc si sunt dispusa sa fiu a ta pentru grauntele asta de afectiune...
si sunt om...simt placere...am trairi..orgasm...ah, te iubesc cu atata pasiune acum ca ma sfasie p dinauntru, esti fierbinte si caldura ta incinge gheata indiferentei din mine...simtim ceva...sentimente confuze...
respir...doamne, a fost extraordinar...unduiesc formele goale in cautarea mea disperata a tigarii de dupa..firul meu logic printre tonele de hormoni...
o fumez visator...ea se fumeaza singura, eroic, ca o ofranda pentru toata caldura degajata pana in acel moment si ulterior...se stinge...
m-am stins...ma ridic din zacutul meu revitalalizant, ma postez in fund, imi prind parul ondulat, trenspirat si excitat la randul lui si ma ridic...
ajung la baie, ma spal pe fata...nu fac dus, miros a sex si e un parfum prea extravagant, cand ma trezesc fac baie...
da...in momentul asta te urasc...cu atata indarjire..pasiunea aia nu a fost reala..ai avut doar o nevoie, am avut doar o nevoie...sentimentele nu au fost reale, ci doar niste hormoni idioti..niste droguri ale blazatilor... nu te iubesc si nu te-am iubit si nu te voi putea iubi...
ma simt folosita de tine foarte putin, fiindca de fapt eu m-am folosit de mine..nu am fost tarfa ta, ci tarfa incercarilor mele de a simti ca sunt om, de a simti ca pot sa simt...a naibii prostitutie emotionala...nu simt ce cred ca simt oricum... in incercarea inutila de a simtii ceva am ocolit tocmai asta...totul a ars rapid, iar acum a ramas doar cenusa murdara rece...
revin in camera si esti inca gol, sub cearceaf. intru langa tine iti simt toata pielea in exact aceeasi masura cum simti si tu toata pielea mea...
iti soptesc incet la ureche cu respiratia intretaiata "iubitule, rasPLATESTE-MI corpul cu toata dragostea, pasiunea ta..."
si acum incerc iar sa simt...

amintiri caniculare..

da nu pot sa cred sunt iar AICI!

acum doua secunde parca(poate maxim trei..) eram acolo, acolo unde soarele si ionii si radicalii liberi din apa si soare sunt doar serotonina...unde nisipul ma ardea, apa sarata imi intra in ochi si umanitatea cu grimasele ei scarbase nu ma afectau...eram doar eu cu marea...

totusi gata cu visele..dualitatea mea oricum cere si pulsul citadin..

sunt in tren, citesc, socializez si buff ma trezesc inapoi..deschid usa trenului cobor cu restul termitelor urbane si ma izbeste canicula aia mecanica insuportabila... nu, nu, deci nu, vreau inapoi de ce nu revine briza ai racoroasa si placuta??

get over your self woman... hai, gata!

mda..iar casti in urechi, rucsaci in spate... iau metrou si cad p ganduri.. nostalgie mare...da' ia stai ca imi bag putza in ea de mare ca singurul loc unde putem sa ma ard evident ca era la glezne...sa merg cu un morcov in fund , ca o ranita de razboi, asta ne mai vorbind de taieturile de la scoici de pe talpa...

aa si atatea de facut..abia astept,acum sunt cu bateriile incarcate si pot sa visez la cum arata vama in 3 sapt cand ma intorc si tot e bine.. mai am atat de putin si ma intorc, si am atatea de facut ca nu am timp sa ma deprim sau sa ma plictisesc..

gata , tre' s cobor..

intru in casa..PFFFFF...le aud cum fosnesc si le vad cum li se onduleaza cifrele interminabile si detaliile inutile...nu am timp sa reactionez si ma izbesc toate de gresia rece si dura din bucataria mea...fuckturi..

nu ma dezmeticesc bine din impact ca simt cum ma trag in jos de glezne ca algele, buruienile din lac, asteptand sa ma innec accesoriile usb care cer date noi...si dupa aia imi zambeste macelaraste camasa de mc spunand "azi nu fraiero..dar peste 2 zile esti a mea..o sa redevin mult iubita ta camasa de forta"..

si zambesc zeflemitor ascultand doleantele mamei p fundal, strang nisipul d pe fundul gentii, il bag in buzunar si de atunci chiar si in acest moment il trec printre degete si astept sa ma intorc la copilari, la senzualitate, naturalete si nu in ultimul rand la toata libertatea p care mi-o da marea si apa...